Cate Rachete Vor Lansa Saptamanal cei de la SpaceX?
SpaceX se străduiește să lanseze un total de 52 de misiuni în acest an, ceea ce înseamnă că, în medie, va trimite în spațiu câte o rachetă în fiecare săptămână.
CNBC și The Verge au raportat prima dată știrea joi.
Îndeplinirea obiectivului ar depăși recordul companiei de 31 de lansări, pe care l-a atins anul trecut.
"Există un manifest ambițios de 52 de lansări pentru SpaceX pe parcursul anului", a declarat Sandra Magnus, astronaut și fost CEO al Institutului American de Aeronautică și Astronautică, în timpul unei întâlniri virtuale a Comitetului consultativ pentru siguranță aerospațială (ASAP) al NASA, citat de The Verge.
"Este un ritm incredibil", a spus Magnus, adăugând că "NASA și SpaceX vor trebui să fie atente pe parcursul anului 2022 pentru a nu fi victimele succesului lor", potrivit The Verge.
"Atât NASA, cât și SpaceX vor trebui să se asigure că atenția și prioritatea corespunzătoare sunt concentrate pe misiunile NASA și că sunt aduse resursele potrivite pentru a menține acest ritm într-o măsură sigură", a spus Magnus în cadrul întâlnirii, conform CNBC și The Verge.
Magnus nu a precizat dacă lansările vor include și zboruri ale prototipului Starship, conform rapoartelor.
Scopul lansărilor va fi acela de a face ca trimiterea unor rachete în spațiu să devină ceva uzual. Totodată, Musk a precizat în interviuri anterioare că unele lansări vor fi utilizate și pentru a îmbunătăți rețeaua de internet globală, prin imbunătățirea sateliților existenți (Starlink) și crearea unora noi. Scopul SpaceX este unul ambițios, iar cantitatea de precauție necesară realizării acestuia este enormă, pentru a nu arunca resursele în van, din cauza eșecurilor sau neatențiilor.
SpaceX a avut deja trei lansări Falcon 9 în acest an până acum, între 6 și 19 ianuarie, iar cea de a patra a fost lansată vineri, în 28.01.2022. Acest lucru înseamnă că scop dorit este realizabil, deși a trecut doar o lună din cele 12.
CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a declarat în 2020 că firma sa aerospațială își propune să realizeze 48 de lansări în 2021. Anul trecut au fost doar 31, dar aceasta a fost totuși o cantitate record pentru producătorul de rachete. Musk a fost explicit că targetul de anul acesta este de 52, dar orice peste 40 este mulțumitor, existând și alte obiective, precum îmbunățătirea rețelei Starlink, a mecanicii rachetelor, excluderea erorilor umane și perfecționarea lansărilor astfel încât riscul lansărilor rechetelor cu oameni să fie cât mai mic posibil.
Cel mai mic număr de lansări pe care SpaceX l-a avut în ultimii cinci ani a fost de 13 în 2019, potrivit rapoartelor mass-media.